Mai multe restricții de trafic au fost instituite sâmbătă în București, în zona centrală, în contextul desfășurării pelerinajului de Florii.
Primăria Municipiului București a restricționat traficul în acest weekend ca urmare a mai multor evenimente, în principal pe străzile din centrul Capitalei.
Poliția Capitalei a anunțat că în intervalul 3 - 26 aprilie, în vederea construirii unui pasaj pietonal subteran, vor fi instituite restricții de circulație pe trotuar și banda I de circulație în Piața Eroii Revoluției, sensul dinspre Șos Olteniței către Calea Șerban Vodă, iar ulterior datei de 26 aprilie și până la data de 31 iulie va fi restricționat traficul și pe banda II de circulație.
Traficul rutier este restricționat sâmbătă pe Transfăgărășan din cauza organizării competiției cicliste ”Turul României”.
Circulația pe Transalpina, între km 39+500 - km 41+800, se închide în zilele de 10 și 11 august, în vederea desfășurării “Campionatului Național de Drift - Etapa a IV – a”, informează News.ro.
Drumul către Litoral va fi un coșmar, cel puțin pentru prima jumătate a acestei veri, Centrul Infotrafic anunțând că pe Autostrada A2 București-Constanța, între localitățile Perișoru și Ștefan cel Mare, județul Călărași, pe tronsonul kilometric 124+600 - 131+200 de metri, se execută lucrări de reparații pe toate benzile ale sensului de mers București-Constanța, circulația fiind astfel deviată pe sensul Constanța-București, până în data de 15 iulie.
Traficul pe DN 5 este restricționat în zona podului peste Dunăre de la Giurgiu, întrucât se fac lucrări pentru remedierea degradărilor apărute în perioada de garanție. Restricțiile sunt instituite până în 24 iunie.
Traficul rutier este restricționat, sâmbătă, pe șoseaua Kiseleff din Capitală, între Arcul de Triumf și Piața Victoriei, pentru desfășurarea ultimei etape a Campionatului Național de Super Rally, Trofeul București 1.
Restricții de trafic impuse duminică pe mai multe artere din jurul Arenei Naționale, începând cu ora 12.30, pentru a permite accesul pubicului la România-Serbia
Traficul este restricționat, până în 16 octombrie, pe mai multe artere din centrul municipiului Iași, unde se desfășoară manifestări dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, anunță Centrul Infotrafic.
Circulația este oprită duminică pe trei tronsoane de drum național și pe șase drumuri județene, iar pe allte drumuri naționale, circulația este îngreunată sau restricționată, anunță Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, care precizează că la această oră nu sunt anunțate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier, nici probleme semnificative privind fluența traficului pe arterele principale.
Maratonul de ciclism"„Prima Evadare”, aflat la ediția aniversară de 10 ani, se va desfășura duminică între București și Snagov, pe o distanță de 55 de kilometri. La eveniment sunt așteptați mii de participanți, care vor parcurge un traseu pe teren accidentat, prin păduri și pe drumuri de țară. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, pentru desfășurarea evenimentului vor fi impuse restricții de trafic în prima parte a zilei de duminică, de scurtă durată.
Circulația rutieră va fi oprită, sâmbătă și duminică, pe DN 10, între Teliu și Întorsura Buzăului,pentru desfășurarea ediției 2018 a cursei automobilistice ”Trofeul Teliu”, la care vor participa este 80 de echipaje.
A 26-a ediție a Crosului Universității din București se va desfășura sâmbătă pe traseul Facultatea de Drept – Cora Lujerului, fiind așteptate peste 3.500 de persoane - atât studenți de la facultățile UB și de la alte centre universitare din țară, cât și elevi, profesori și amatori de sport. Invitatul special al evenimentului va fi Gabriela Szabo, multiplă campioană mondială și olimpică. Potrivit Brigăzii Rutiere, traficul va fi restricționat pe traseul crosului, informează News.ro.
Peste 16.000 de alergători sunt așteptați la cea de-a șaptea ediție a Semimaratonului Internațional București care are loc sâmbătă și duminică în Capitală. Pentru buna organizare a evenimentului, Brigada Rutieră a instituit restricții de circulație și trasee ocolitoare.
Traficul rutier pe tronsonul de drum cuprins între Aleea Privighetorilor și Aleea Padina va fi restricționat, duminică, în Capitală, între orele 07,00 – 13,30, pentru desfășurarea competiției sportive “Băneasa Forest Run”.
Ziua Forțelor Terestre este marcată și în acest an, în București, prin tradiționala retragere cu torțe în seara de sâmbătă, pe traseul Palatul Cercului Militar Național - sediul Statului Major al Forțelor Terestre, în timp ce în Parcul Carol I și la mall Afi Cotroceni vor fi prezentate tehnica militară, armamentul și echipamentele militarilor în zilele de sâmbătă și, respectiv, duminică. Luni, la Monumentul Eroilor Parcul Tineretului va avea loc o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori. Pentru aceste evenimente vor fi impuse restricții de trafic începând de sâmbătă.
În centrul Capitalei vor fi impuse azi restricții de trafic, car urmare a desfășurării evenimentului „Marșul pentru viață – 2018”, pe traseul Piața Unirii până în Parcul Tineretului. Și în Piața Victoriei va avea loc un protest al polițiștilor și angajaților din penitenciare.
Traficul rutier va fi restricționat începând de vineri după-amiază în Capitală, în zona Catedralei Patriarhale și la Gara CFR Băneasa, pentru funeraliile Regelui Mihai I.
Circulația rutieră va fi restricționată în București, pentru parada militară de 1 Decembrie, de miercuri dimineață până joi după-amiază, anunță Brigada Rutieră a Capitalei.